.sunt tot ce are clasa de mijloc mai bun a oferi sau conversatie cu femeia ideala
   by teo

   Draga prietena, ia un loc aici pe banca lanaga mine si aprinde-ti o tigara. Treaba sta la modul urmator:

   Sunt destul de inalt, dar nu foarte inalt, sunt potrivit de inalt, decent de inalt daca imi este permis. Sunt brunet, ceea ce e destul de nasol, pentru ca asta inseamna ca sunt si destul de paros… ei bine, macar aici evadez din medie, pentru ca sunt foarte paros, mult mai mult decat cere moda corporala deceniul asta… Daca ma nasteam cu 30 de ani in urma, ar fi suspinat femeile dupa mine ca sunt viril; asa, i-au trebuit 3 luni celei dinaintea ta sa se obisnuiasca cu parul de pe corpul meu.

   Apropo de constitutie, pe un site matrimonial ar trebui bifez optiunea de ‘average’ ca nu sunt nici atletic, nici corpolent, desi uitandu-ma in stanga la taica-meu si in dreapta la stilul meu de viata cred ca sunt inscris decisiv spre optiunea corpolent. Imbracat cum trebuie, arat binisor, nici de frant hormonu in 14, dar nici de lepadat. Desi probabil ca as inclina mai mult spre ruperea hormonului decat spre lepadare…parerea mea. Sunt obsedat ca ma ingras, desi in ultimul an chiar m-am ingrasat cateva kile. Sau poate ca nu, desi cred ca da. Se vede la coapse. M-am obisnuit sa mananc sanatos, adica evit din reflex carnea de porc, mezelurile facute din carne tocata si mancarurile foarte grase. Ar fi bine sa nu mai beau nici rahaturile astea de bauturi carbo-gazoase pline de zahar, dar asta e, nu poti sa bei numai bere sau apa minerala. Tot la capitolul sanatate, fumez. Nu fumez exterm de mult, dar un pachet pe zi tot intra, si la ocazii chiar mai mult, inspre doua daca mergem la o nunta sau merg intr-un turneu de debate. Cancerul e o varianta care ma sperie, dar nu destul, se pare. Predecesoarea ta fuma enorm de mult si tusea in draci, dar zicea ca nu ii pasa, ca doctorii sunt de rahat si alte cele. Naiba stie, daca avea dreptate, eu zic mai degraba ca nu.

   Ce-i aia debate? E un joc intelectual, un meci intre doua echipe dintre care una sustine o tema data si cealalta o ataca, intr-un timp si format stabilit. Hai ca iti explic mai multe mai incolo, ok? Asa, deci, pe scurt pana acum, sunt paros, binisor format, dar cu tendinte usoare de ingrasare, complexat un pic mai mult decat trebuie de corpul meu si semi hotarat in permanenta sa fac ceva apropo de asta.

   Ma consider, nu stiu daca sa zic foarte, dar hai sa ma arunc, foarte inteligent. Chestia asta are doua taisuri: pe de o parte, ma face sa ma simt bine, imi place sa intalnesc oameni cu care sa am ce discuta, imi place sa citesc, imi place sa simt ca inteleg ce citesc, imi place sa discut cu alti oameni ce am citit… citesc de cand aveam patru ani, am invatat singur, ai mei nu au vrut sa ma invete, ca sa nu ma plictisesc la scoala. Pe de alta parte, am un usor complex de superioritate care ma impiedica sa dau sanse oamenilor care nu prezinta garantii la prima vedere. Pe predecesoarea ta am descoperit-o usor usor si ma ingrozesc cand ma gandesc ca asta trebuie sa fac si cu tine, dar pe de alta parte ma incanta perspectiva… Imi plac duelurile verbale, dar de pe la 16 ani am inceput sa nu le mai sufar pe cele care sunt absolut in punga, de genul “si daca Dumnezeu ar fi o linie infinita, s-ar putea trage o paralela la El? Si daca da, ce ar fi paralela?” Intelegi la ce ma refer. Prietenii mei ma considera un tip foarte spontan si amuzant, capabil de ironii puternice si intotdeauna cu replica pregatita. Nici nu mai stiu daca am ajuns sa ma identific cu imaginea asta sau daca chiar eu am creat-o, in orice caz ma prinde bine, singura problema fiind cand prieteni mai periferici se ingijoreaza atunci cand ies din sablon si stau pleostit. Cei care ma stiu cu adevarat stiu ca totul e ok, am si eu momentele mele cand sunt trist sau ganditor. E dreptul meu in cele din urma, nu? V-am amuzat de atatea ori, lasati-ma si pe mine closca pe gandurile mele din cand in cand.

   Lucrez intr-un job unde stau ore in sir degeaba, iar cand am de facut ceva, sunt lucruri absolut iritante si de rutina… am ajuns sa urasc listele in EXCEL si telefoanele date sa aflu functii si nume. Si acum vine Craciunul si trebuie sa bag 500 de felicitari in plicuri. Vreau sa ma mut, dar nu stiu prea bine unde… stiu ca am un potential creativ enorm si sunt extrem de bun la a relationa cu oamenii, dar in acelasi timp am si o lene rara in mine. Imi dau seama ca nu sunt un luptator si chestia asta jumatate ma sperie jumatate ma scarbeste jumatate ma lasa rece. Ma uit in jur si imi dau seama ca smecher nu prea sunt, luptator nu prea sunt, iar ideile nepuse in practica si inteligenta potentiala nu inseamna mare lucru. Viitorul este deci o acadea care s-ar putea sa aiba in centru rahat.

   Conduc masina pe care mi-a cumparat-o taica-meu, o Dacia SuperNova. Nu e masina de fite, dar tot am inzorzonat-o, si desi ma simt de rahat cand trec baietii cu BMWu pe langa mine, in acelasi timp ma simt si mai de rahat cand vine un cersetor la geam… Poate fi ceva mai deranjant si urat decat sa te simti prost si fata de cei care au mai mult si fata de cei care au mult mai putin? De multe ori ma gandesc ca de fapt nu merit nimic din ce am, si ma intreb cum fac cei care au mult mai mult decat mine, tot pe filiera parinteasca? Ei cum se justifica fata de ei insasi? Pe mine ma scoate din incurcatura faza cu viitorul: adica lasa ca tot o sa iasa in asa fel incat o sa ma realizez si eu si atunci o sa fie totul ok. Desi stau si ma gandesc de multe ori cum naiba as fi putut eu sa imi cumpar masina pe care o am dintr-un salariu de 200-300$ si incept sa am un respect brusc pentru toti oamenii care conduc Dacii Berline chiar din alea mai vechi… poate si le-au luat pe forte proprii, naiba stie cum au reusit. Pe scurt, reusesc performanta de fi nemultumit de ce am primit pe de-a moca, si in acelasi timp sa fiu foarte rusinat de ce am. Dilema, viata e numele tau.

   Mi-e o frica morbida de boala. Nu de moarte, de boala. Si culmea, cand ma gandesc la scenariul cel mai oribil (toti avem asa ceva, nu?), asta in care mor dupa o boala incurabila gen SIDA sau cancer, nu mi-e de nici o culoare mila de mine… mi-e de ai mei. Adica, maica-mea ar innebuni subit daca eu as muri, iar taica-meu nu cred ca ar avea prea mult… ai mai auzit asa ceva? Sa fii 100% altruist in teama de moarte…

   Dar hai ca am dat-o in diverse, probabil ca ar mai trebui sa vorbesti si tu, nu puiule? Hm, asa ii spuneam predecesoarei tale… si o vreme m-a cam racait gandul ca am prins vorba asta de la prima femeie care m-a iubit cu adevarat, in liceu, si care prima data cand mi-a spus puiule m-a infuriat. Dar asa mi-a intrat in cerebel, si zic puiule, puiut, jumatate din reflex, jumatate cu enorm de multa dragoste. Dar acum trebuie sa ma obisnuiesc sa ii spun pe nume… Nu-i nimic, am sa iti spun tie puiut. Nu de alta, dar avand in vedere ca esti femeia ideala, acum, ca ti-am spus totul despre mine, ar trebui sa ma iubesti si mai mult, pentru ca apreciezi tot ce am si sunt si nu dai doi bani pe ce nu am si nu sunt. Bine, asta o faci intr-un mod retinut si ocolit, ca sa ma tii tot timpul pe faza si sa nu ma lasi sa ma plictisesc. Plus ca esti foarte deschisa cand vine vorba de sex, ai un apetit considerabil, nu te dai inapoi de la nimic si iti cauti placerea cu aceeasi pofta cu care mi-o oferi mie. Mdea, esti un amestec perfect de prietena, amanta, mic dracusor, copil, batran intelept, mama, sora, alpha si omega. Si tocmai din cauza asta stiu ca nu existi… mi-am varsat sufletul in fata unei fantezii… Asa ca pleaca dracului de aici si lasa-ma sa ma gandesc cum imi cuceresc colega, aia sfioasa si retinuta… care nu arata nici pe departe la fel de bine ca predecesoarea ta, si in mod sigura nu e la fel de deschisa la minte, si e mult mai mironosita, si nici nu o duce mintea la fel de mult, dar unu la mana ii place de mine si doi la mana, ar fi momentul sa acord mai multe sanse…